cheesecake cu ricotta, scortisoara si visine


Cheesecake cu ricotta, scorțișoară și vișine


O zi frumoasa de luni trebuie inceputa cu un desert. :D
Incredibil de fin...aromat si racoritor, acest cheesecake e extrem de simplu de facut. In mai putin de 30 minute aveti cheesecake-ul in cuptor.
Fara prea multe vorbe il descriu ca pe un desert perfect, care merge oricand si oriunde.





Am pregatit din urmatoarele cantitati un cheesecake micut (tava d=18 cm) si 6 cheesecake-uri intr-o forma de silicon cu 6 locuri (h=4 cm si d=7cm).

Ingrediente:
  • 100 g unt
  • 200 g biscuiti
  • 30 g fulgi de migdale
  • 1/2 lingurita scortisoara
  • 500 g ricotta
  • 150 g smantana 20% grasime
  • 80 g zahar (40 pudra, 40 g zahar brun/alb)
  • 1 lingurita amidon
  • 3 oua
  • 1/4 lingurita scortisoara
  • 300 g visine fara samburi
  • 3 linguri vin de porto
  • o pastaie de vanilie (fara seminte)
  • 2 linguri zahar
  • 4 linguri apa
  • 2 lingurite amidon de porumb




Incepem prin a pregati visinele. Punem intr-o oala fructele fara samburi (eu am avut congelate), adaugam vinul de porto, zaharul si apa in care am dizolvat amidonul (2 lingurite).
Punem pe foc pana observam ca visinele incep sa fiarba. Lasam cca 5-10 minute pana amestecul capata consistenta (sa nu fie un sirop prea subtire), adaugam pastaia de vanilie (fara seminte) , inchidem focul si acoperim). Astfel pastaia va infuza visinele si siropul rezultat. Lasam la racit.

Pentru baza de biscuite a cheesecake-ului, punem biscuitii intr-un robot, ii macinam, apoi ii omogenizam cu untul topit,scortisoara si fulgii de migdale. Omogenizam bine si cu acest amestec tapetam fundul formelor si a unei tavi.
Daca doriti puneti tot amestecul intr-o tava mai mare, gen d=25 cm.
Dam ambele forme la frigider pentru cca 30 minute.
Pentru compozitia de branza punem ingredientele: ricotta, zahar, smantana, zahar, oua si scortisoara, intr-un bol si amestecam bine, pana toate ingredientele sunt omogenizate.
Scoatem formele din frigider turnam compozitia de branza si dam la cuptor.
Cuptorul trebuie sa fie preincalzit la 180 g celsius.
Formele mici (cele 6) merg coapte 25-30 minute.
Forma de 18 cm cca 35-40 minute.
Depinde de cuptorul fiecaruia.
De preferat este sa lasam cheesecake-ul la racit in cuptor.
Cand sunt complet reci punem visinele si savuram aceasta minunatie.













Comments

Popular Posts